Volodimir Zelenski, anunțul momentului: „Anul viitor este crucial pentru Ucraina”

de: Anca Lupescu
28 12. 2022

Președintele Volodimir Zelenski a declarat, în discursul său de seară din 27 decembrie, că anul viitor este crucial pentru Ucraina, iar țara continuă să își pregătească forțele de apărare și de securitate în contextul agresiunii continue a Rusiei.

Ce a decis Zelenski pentru Ucraina

„I-am ascultat pe comandanți și am decis pașii pentru viitorul apropiat. Înțelegem riscurile din timpul iernii, înțelegem ce trebuie să facem în primăvară și, prin urmare, înțelegem ce rezultate trebuie să demonstreze întregul sector de apărare și securitate”, a declarat el, adăugând că a discutat cu șefii militari, separat, despre aprovizionarea cu muniție și repararea echipamentelor militare.

Zelenski a mai spus că această săptămână va fi necesară pentru țară din punct de vedere politic și a declarat încă o dată că obiectivele Ucrainei sunt eliberarea întregului teritoriu.

„În curând, îmi voi prezenta punctul de vedere cu privire la punerea în aplicare a acestor sarcini în Mesajul anual către Rada Supremă privind situația externă și internă a Ucrainei”, a anunțat Zelenski.

Ucraina a cerut ajutorul Indiei pentru planul de pace

Zelenski a declarat că a cerut ajutorul Indiei în implementarea unei „formule de pace” în timpul unei convorbiri telefonice cu premierul indian Narendra Modi, la 26 decembrie.

Zelenski a oferit detalii despre convorbirea telefonică cu Modi într-un tweet în care a spus că a urat Indiei o președinție productivă a Grupului celor douăzeci (G20) de mari ecoomii și a precizat că a anunțat formula sa de pace liderilor grupului luna trecută.

„Acum contez pe participarea Indiei la punerea sa în aplicare”, a spus Zelenskiy.

India a preluat președinția rotativă a G20 la 1 decembrie și va deține rolul de lider timp de un an.

Zelenski a luat cuvântul la summitul G20 din Indonezia din noiembrie, prezentând formula de pace în 10 puncte a Ucrainei privind modul în care se poate pune capăt războiului cu Rusia și cerând liderilor să o adopte.

Guvernul indian a precizat, într-o declarație citată de Reuters, că Zelenski și Modi au discutat despre oportunitățile de consolidare a cooperării bilaterale.

„Prim-ministrul a explicat principalele priorități ale președinției indiene a G20, printre care să dea glas preocupărilor națiunilor în curs de dezvoltare în probleme precum securitatea alimentară și energetică”.

De asemenea, Modi și-a „reiterat cu tărie” apelul pentru încetarea imediată a ostilităților din Ucraina și a transmis sprijinul Indiei pentru orice eforturi de pace. Într-o convorbire telefonică la începutul acestei luni cu președintele rus Vladimir Putin, Modi a făcut apel la dialog și diplomație pentru a pune capăt conflictului.